Visul...

Mi-am pus tricoul si m-am strecurat in patul meu, sub paturi.
-Te iubesc-l-am auzit spunandu-mi.
-Eu invat sa te iubesc-i-am raspuns.
-Crezi ca a venit momentul adevarului?-intreba el.
Stiam la ce se refera.M-am sculat si m-am dus sa ma asez pe marginea patului sau.M-a prins de mana si am stat asa cateva clipe. L-am mangaiat atunci pe par.
-Nu trebuie sa intrebi-am raspuns-.Dragostea nu pune multe intrebari,deoarece, daca incepem sa gandim, incepe sa ne fie frica. E o frica inexplicabila, nu poate fi exprimata in cuvinte. Poate e frica de a nu fi dispretuita, de a nu fi acceptata, de a rupe vraja. Pare ridicol, dar asa este. De aceea nu intrebi, faci. Cum mi-ai spus chiar de atatea ori, iti asumi riscurile. Nu risti, nu castigi.
-Stiu. N-am mai pus niciodata intrebarea asta.
-Inima mea iti apartine inca de pe-acum-am raspuns, prefacandu-ma ca nu-i auzisem cuvintele-. Maine poti pleca, dar ne vom aminti totdeauna miracolul acestor zile, iubirea romantica, posibilitatea, visul...
Intre timp ajunse cu mainile pe parul meu dar in scurt timp si le indeparta si ma mangaie pe fata. L-am sarutat usor pe buze si m-am intors la mine-n pat.

Capabilitate

Ani de zile luptasem impotriva inimii mele fiindca imi era frica de tristete, de suferinta, de abandon. Totdeauna stiusem ca adevarata iubire era mai presus de toate acestea si ca era preferabil sa mori decat sa incetezi a mai iubi.
Si, in clipa asta, descopeream ca si eu eram capabila de iubire. Chiar daca ar fi insemnat despartire, singurate, tristete, iubirea isi merita fiecare banut din pretul ei.

Dar realizez ceva...el traieste in doua lumi. Undeva, in loc si-n timp, aceste doua lumi se contopeau intr-una singura-si eu trebuia sa descopar cum anume. Cuvintele insa, in momentul asta nu sunt de niciun folos. Iubirea poate fi descoperita doar prin actul iubirii.